Când veți pleca în străinătate – și pare că de anul ăsta (2021) ne întoarcem la frumoasele obiceiuri ale călătoriilor îndepărtate – e important să aveți asigurarea de călătorie potrivită. Țineți seama de câteva aspecte pe care vi le împărtășesc din experiența clienților mei. Dacă vreți, mai jos este o colecție de ”best practices” pentru momentul când faci o asigurare de călătorie.
- Alegeți limite de asigurare suficiente. Dacă de exemplu plecați în SUA/Canada alegeți întotdeauna cele mai acoperitoare asigurări de călătorie. Nu vă doriți să vă îmbolnăviți sau să aveți un accident în America și să plătiți costul medical din buzunar.
- Asigurați-vă că aveți o limită suficientă de decontare a eventualelor costuri suplimentare cu întoarcerea acasă. Am auzit recent de o familie carantinată în Maldive din cauze de CoViD-19. Evident că au pierdut zborul de întoarcere și au trebuit să cumpere altul. Asigurarea medicală pe care o aveau avea o sumă foarte mică pe care o deconta per familie (1000 lei) și evident că au trebuit să suporte un cost mare al (re)venirii în țară. Asta nu s-ar fi întâmplat cu o asigurare de călătorie care i-ar fi costat câteva zeci de lei în plus.
- Verificați ca asigurarea de călătorie să includă și riscul de CoViD-19. Acest risc e acoperit fie prin suportarea cheltuielilor de carantinare (cazul de mai sus) sau, în cazurile mai grave, de decontare a costurilor medicale.
- Dacă închiriați mașină e bine să știți că există asigurări de călătorie care decontează franșiza (care de regulă e mare) pe care ar trebui să o plătiți firmei de rent-a-car în caz de accident.
- Dacă practicați sporturi extindeți-vă acoperirea și pentru ele. Multe accidente se petrec exact atunci când le practicăm – ski, scuba, rafting, ciclism, etc. Important! Dacă faceți sporturi extreme (1) există asigurări de călătorie speciale, acoperitoare.
- Un ultim risc special important de acoperit este să aveți, dacă nu Casco, atunci măcar o asigurare de tractare în caz de accident a mașinii dvs (evident dacă faceți un road trip). Costul de transport pe platformă al unui vehicul chiar și Bulgaria, Grecia sau Croația este extrem de mare.
Pentru Asigurări de Călătorie nu ezitați să mă contactați telefonic, pe messenger la @teasiguricuAdrian, pe Signal/WhatsApp sau la email adrian@teasiguricuAdrian.ro
Error: Contact form not found.
(1) Asigurarea pentru sporturi extreme este valabilă pentru participarea la activităţi cu un înalt grad de periculozitate, cum sunt, dar fără a se limita la: alpinism, paraşutism, bobsleigh, imersiunea cu autorespiratoare, schi, schi acrobatic, sărituri cu schiurile, skeleton, speologie, snorkling, jet skiing, surfing, snowboarding, deltaplan, sărituri cu coarda elastică, parapantă, planorism, aeronautică, vânătoare, manipulare voluntară a maşinăriilor de război; în timpul conducerii sau deplasării cu: motociclete, motorete, scuter sau ATV, vehicule aeriene fără motor (ca de ex. planoare)…