Cassandra complex

Complexul Cassandra în vânzările de asigurări

Am fost toată viața mea profesională vânzător. Am vândut produse și am intermediat servicii – autoturisme, utilitare, soluții de finanțare, biciclete, etc.  Oamenii aveau diverse nevoi și eu mă străduiam – și cel mai adesea reușeam – să găsesc cele mai bune soluții pentru ele. În industria asigurărilor lucrurile sunt adesea cum nu se poate mai diferite. ”Nevoile” sunt riscuri, probabilități, abstracțiuni și de asta de cele mai multe ori nu sunt conștientizate.  Mi-am dat seama că viața unui profesionist al asigurărilor în România este sub semnul unui Complex Cassandra.

În mitologia greacă Cassandra, fiică a regelui Troiei, Priam, avea în același timp un dar și un blestem. Darul era acela al prezicerii viitorului, iar blestemul faptul că nimeni nu îi credea spusele. Cassandra a prezis, printre altele, nenorocirea pe care Paris o va aduce Troiei, moartea lui Hector în confruntarea cu Ahile, primejdia calului lăsat ca dar de greci. Degeaba, niciodată nu a fost ascultată iar faptele au fost întocmai cu cele din premoniții. 

De (cele mai) multe ori viața unui broker de asigurări stă sub semnul dublei măsuri, dar/blestem. ”Veți avea nevoie de câteva zeci de mii de euro pentru facultatea copilului dvs…”, ”Dacă vine un cutremur, atunci…”, ”Pe măsură ce înaintați în vârstă inevitabil veți avea nevoie să beneficiați de avantajele unei asigurări private de sănătate…” ”Este bine să vă asigurați afacerea, dacă se întâmplă vreun accident nu veți fi pus în situația falimentului…”, etc. etc. Multe scenarii și mai mereu un răspuns marcat de scepticism. ”Da, cred că așa e, dar…”

Rulez pe Google Ads o campanie de asigurări private de sănătate. Majoritatea celor care sună au deja o boală. Ei sau cei dragi lor. Și acum caută soluții. ”Am un băiat de 35 de ani care a fost diagnosticat anul trecut cu diabet, iar în România nu sunt tratamente, ce asigurare aveți să îl duc afară?”, ”Vreau o asigurare pentru o operație de ligamente încrucișate”, ”Soția mea trebuie să se opereze în Turcia și costă 15000 Euro, mi-ar trebui o asigurare, ce îmi recomandați?”, etc.  Acestea sunt câteva  spicuiri din convorbirile avute. Răspunsul pentru toți este că, ”din păcate, toate bolile pre-existente sunt excluse din toate planurile individuale de spitalizare, indiferent de asigurător”. După ce te îmbolnăvești, nu îți mai poți face asigurare care să te protejeze de respectiva boală.

Toate aceste telefoane și tristeți m-au făcut să îmi dau seama de realitatea acestui Complex Cassandra. În asigurări, vii cu soluții pentru riscurile ce se produc mai târziu. Soluția unui broker pasionat de ceea ce face este să se înarmeze cu cea mai mare virtute a războinicului japonez, cu răbdare și să acționeze. În acțiune e soluția la primejdia resemnării: brokerul trebuie să implementeze mereu cele mai bune soluții în interesul clienților lui. Și astfel Complexul Cassandra poate fi depășit. 

Pentru orice detalii suplimentare nu ezitați să mă contactați pe messenger la @teasiguricuAdrian, la telefon/WhatsApp  0769955776  sau la email adrian@teasiguricuAdrian.ro

Error: Contact form not found.

SOLICITĂ OFERTĂ
close slider