daunele imobiliare frecvente

CELE MAI FRECVENTE DAUNE IMOBILIARE

Cu asigurările de locuință e cam ca în desenul animat de la începutul anilor `90, ”Captain Planet”, dar în cheie negativă. Cele 5 elemente  FocApă PământVântSuflet sunt pentru un imobil tot atâtea pericole. Sursele de unde apar daunele imobiliare frecvente, deci cauza unor cheltuieli neprevăzute. Cele 5 elemente sunt rațiunea pentru care e indicat să avem bunul cel mai de preț protejat de o asigurare facultativă. Asta pentru că #asiguratErelaxat.

FOC

Dintre motivele de îngrijorarea legate de posibile evenimente negative legate de casă, incendiul este pe primul loc. Și nu degeaba. În România, de foarte mulți ani, cele mai mari daune daune sunt cele provocare de incendii. Este poate incidentul cel mai pasibil de a produce o daună totală atât pentru imobil cât și pentru bunurile din el. Un scurt-circuit, o țigară uitată într-un colț, pe etajeră, o candelă răsturnată de curent, etc. și e de ajuns.

APĂ

Avem 3 feluri de pagube:

  1.  Apa de conductă – clasica inundație de apartament, cea în care unui vecin i se sparge o țeavă sau uită un robinet deschis. Este incidentul specific unui bloc de locuințe. Apariția petelor jilave pe tavan sau pe pereți este pe cât de frecventă, pe atât de neplăcută. 
  2. Inundația catastrofică, provocată de ieșirea din matcă a unor râuri, este al doilea tip de daună posibilă. În principiu este un risc specific caselor aflate în zone rurale. Până în 20 000 Euro este acoperit de polița obligatorie (PAD), dacă dauna e mai mare, diferența e preluată de polița facultativă.
  3. În fine, avem infiltrația apei, atunci când de pe terasa blocului sau printr-un perete apa pluvială se infiltrează și ajunge să fie vizibilă în interiorul casei. Majoritatea asigurărilor nu acoperă acest risc, dar sunt câțiva – vreo doi – care o fac.

PĂMÂNT

a.  Principalul risc este cel de Cutremur. România are destule zone seismice unde cu siguranță că la producerea primului sinistru, pagubele vor fi însemnate. Precum bine știm cu toții, capitala este una din acele zone. O parte din imobile, cele ”cu bulină”, nici nu mai pot fi preluate în asigurare, riscurile fiind prea mare. Dar pentru celelalte va fi bine ca marele cutremur – care la un moment dat sigur se va produce – să le găsească protejate. Și aici avem acoperirea PAD până la 20 000 Euro, apoi preluarea daunelor mai mari de către polița facultativă.

b.  Pământul mai are un risc – a treia acoperire PAD-ului – Alunecarea de teren. Și aici este, precum în cazul inundației catastrofice, un risc eminamente rural.

VÂNT

Fenomenele atmosferice, vântul (mai nou chiar și în forma extremă a tornadei) sunt un risc din ce în ce mai mare în contextul încălzirii globale. Acoperișuri smulse, gemuri sparte, burlane căzute, sunt fenomene cu care știrile ultimilor ani sunt pline.

SUFLET

Daunele cu suflet sunt cele produse de semeni de-ai noștri, infractorii. Spargerile de locuințe, efracția, furtul din curte, vandalizarea gardurilor, nenumărate pagube. În acest an (2020), odată cu pandemia, pare că s-au întors din străinătate foarte mulți conaționali de-ai noștri certați cu legea. Și de aici, evident că incidența acestor evenimente este mai mare.

Pentru a vă pune la adăpost de daunele imobiliare frecvente, depre asigurări de locuințe deci, nu ezitați să mă contactați pe messenger la @teasiguricuAdrian, la telefon/WhatsApp  0769955776  sau la email adrian@teasiguricuAdrian.ro

Error: Contact form not found.

SOLICITĂ OFERTĂ
close slider