”În fiecare zi calendaristică din 2019, industria de asigurări a plătit despăgubiri de peste 3,46 milioane EUR, cu aproape jumătate de milion de euro mai mult decât în fiecare zi calendaristică din 2018.”(1) Asta înseamnă că în 2019 s-au plătit despăgubiri de un 1232000000 de Euro (un miliard două sute treizeci și două de milioane). Una peste alta, sistemul asigurărilor din România funcționează. Se fac multe lucruri extrem de bune, foarte mulți asigurați – atât persoane fizice cât și juridice – beneficiază de o protecție financiară consistentă din partea asigurărilor. Și totuși în discursul public legat de lumea asigurărilor se insinuează o tendință, uneori foarte stridentă, defăimarea asigurărilor. De ce? Deși actul e simplu, mecanica defăimării este complexă.
Problema sesizată de UNSAR în comunicatul de presă din care citez la începutul prezentului articol este una care pleacă dintr-o astfel de defăimare. Una din asociațiile transportatorilor din România a făcut o afirmație scandaloasă legată de RCA, cum că ar fi aproximativ o schemă Ponzi – o schemă financiară fără fundament real. Există tendința de a găsi sursa răului în altă parte decât în propria ogradă (revin la vechea mea convingere că scuzele și vina pe alții sunt ingredientele principale ale eșecului). Pentru transportatori, în special pentru cei de persoane, situația actuală este extrem de dificilă, e adevărat. Dar alunecarea într-o retorică defăimătoare este foarte gravă. Foarte mulți transportatori ar fi dat faliment de-a lungul ultimilor ani fără protecția dată de RCA – fapt valabil și pentru transportatorii de persoane – și acest lucru e ”uitat”. Lucru cert, de vreo 3 ani încoace transportatorii au primit mai mulți bani de la asigurătorii RCA decât au plătit pe polițe.
Motivațiile defăimătorilor sunt multiple. În primul rând e facil. Defăimarea asigurărilor nu rezolvă nimic în sine, dar e o manieră simplă de a îi ține pe cei implicați să fie atenți într-o altă direcție decât e esențial pentru ei. În al doilea rând retorica defăimătoare acționează psihologic ca o supapă analgezică – problemele nu se rezolvă, evident, dar e o manieră de diminuare a stresul. În al treilea rând defăimarea ține de un instinct gregar. Sentimentele negative pot fi un liant puternic, un element definitoriu al apartenenței la un grup.
Principala problemă a industriei asigurărilor cred eu că este lipsa unei constanțe și consistențe în comunicarea pozitivă. Ce înseamnă asigurarea, cine și ce beneficii au avut de pe urma faptului că au fost protejați, Unii cad în păcatul trufiei și al vedetismului – sunt prea importanți, prea măreți pentru a da explicații celor din jur (cum, binele care emană din ei nu e evident?!). Alții nu au pricepere PR-istică – cel mai adesea dintr-un soi de modestie consideră că dacă fac ceea ce trebuie, e suficient. Alții cred că dacă obiectivul de profit e realizat, altceva nu mai contează. Este foarte bine că abordarea resemnată se schimbă și că asociațiile profesionale din asigurări iau poziție fermă. Este cu totul nedrept ca o industrie generatoare de puls-valoare și de siguranță, reglementată strict, monitorizată, cu oameni care trec permanent printr-un proces de formare și atestare, să fie găsită țap ispășitor. Dar, la urma urmelor, rămâne vorba ”cântecului”: de dușmani nimeni nu scapă.
(1) Citatul e din comunicatul de presă al asociației asigurătorilor din România (UNSAR) din data de 23/04/2020
Ilustrația: Sandro Boticelli, Calomnia lui Apelles, 1494
Pentru orice detalii suplimentare despre asigurări (inclusiv despre ce cred eu despre defăimarea asigurărilor) nu ezitați să mă contactați pe messenger la @teasiguricuAdrian, la telefon/WhatsApp 0769955776 sau la email adrian@teasiguricuAdrian.ro
Error: Contact form not found.
