Istoria Cyber insurance (asigurarea cibernetică). Suntem (încă), într-o mare majoritate, într-un moment de inadecvare, suferim de un soi de retard decizional. Mediul în care viețuim – atât cel privat cât și cel de business – a devenit extrem de inter-conectat cu spațiile și realitățile virtuale. Mare parte din timpul, viața, afacerea noastră este într-o formă sau alta în mediul online. Și cu toate astea încă șovăim în a ne proteja această extrem de importantă și vulnerabilă zonă. Voi scrie câteva rânduri despre istoria Cyber insurance, istorie evident recentă pentru că internetul este cu noi doar de aproximativ 30 de ani.
Extrem de interesant, o anumită preocupare legată de protecția cibernetică a fost încă din zorii internetului. Încă din 1994 un grup de cercetători conectați inter-disciplinar domeniului a indicat pentru prima dată ca necesară în contextul unei prognozate dezvoltări a internetului apariția unor asigurări specifice. Totuși, de o preocupare serioasă (academică inițial și apoi practică), putem vorbi de abia odată cu finalul anilor `90 și începutul 2000. Deja fenomenul devenea cu adevărat global, cu o dimensiune economică din ce în ce mai mare a interconectării (1). Iar riscuri de o nouă factură au apărut la orizont.
Pentru multe din aceste riscuri nici nu existau concepte care să le definească. Majoritatea cuvintelor ”I.T.” pe care azi le folosim dezinvolt au intrat (preluate încă în transliterație sau calchiate din engleză, evident) în limbajul curent printr-o forțare inițială. Computer-ul (2) însuși, mouse-ul, imprimanta, site-ul, internetul sunt termeni pe care cineva din anii `70 nu i-ar fi înțeles. Tot așa, și chestiunile primejdioase a trebuit să fie inventate cuvinte potrivite: Hecking și hecăreală, virus, atac cibernetic, malware, troian, spam (3), etc.
Un moment de cotitură l-a constituit anul 2001. 2001 nu a fost numai anul atacurilor de la 9/11, ci și cel în care au fost 3 Cyber-atacuri cu worm-virus masive – Code Red în Iulie, Nimdain în Septembrie și Klez în Octombrie. Era evident că trebuiau găsite soluții pentru că într-o formă sau alta aceste atacuri însemnau costuri, costuri financiare din ce în ce mai mari.
(va urma)
(1) Prima bulă speculativă a internetului (dot-com bubble) avea să se spargă la începutul anilor 2000
(2) În anii `80 s-a preluat în România termenul de sorginte franceză ”ordinator”; nu s-a impus, evident.
(3) Termenul Spam este preluat dintr-un skatch Monty Python, AICI
Pentru orice detalii suplimentare despre o asigurare Cyber, inclusiv ofertă, nu ezitați să mă contactați pe messenger la @teasiguricuAdrian, la telefon/WhatsApp 0769955776 sau la email adrian.stoica@justasig.ro
Error: Contact form not found.