”Valetudinaria”, primul spital. Uităm, de fapt nu cred că am știut vreodată, cum e să trăiești într-o societate fără asigurări medicale, fie ele și (măcar) de stat. Înainte – și acest ”înainte” a fost până acum cca 100-150 de ani peste tot în lume, în secolul 19 – dreptul la viață, la consultații și tratamente nu era garantat în niciun fel. Medicina costa mult și atunci ca și acum iar prețul îl puteau plăti relativ puțini. Apariția asigurărilor medicale, la început de stat (în Germania lui Bismarck) și apoi cele private (în secolul 20), a însemnat adevărata democratizare a serviciilor de sănătate, momentul de cotitură în care toți – sau în fine, o mare majoritate – puteau beneficia de avantajele în-grijirii sanitare.
Vreau să scriu câteva articole scurte despre relația dintre societate și sănătate dinainte de apariția salutară a asigurărilor medicale. Asta pentru că e esențial să conștientizăm precaritatea condiției noastre, faptul că atât cercetarea în medicină cât și sistemul sanitar așa cum sunt ele astăzi costă, iar în cea mai mare măsură costul e suportat pentru toți de sistemele de asigurări.
Primele spitale. Forma incipientă a spitalului a fost dată de templele închinate zeilor medicali, unde bolnavii grav își puteau găsi refugiu, alinare și tratamente – la Greci era o întreagă familie de zei sanitari în ale căror temple funcționau aceste proto-spitale: Asclepius, zeu al medicinei și soția lui, Epione, zeița durerii, împreună cu cele 5 fete: Hygieia (zeița igenei), Aceso (zeița procesului de vindecare), Aglaea (zeița sănătății pline), Panacea (zeița săntății universale) și Iaso (zeița recuperării medicale). Romanii vor prelua modelul, cu atât mai mult cu cât, odată cu cucerirea ținuturilor Eladei din secolul 2 î.e.n. civilizația lor devine mai pregnant greco-romană. Romanii aveau un inițial zeu minor – Salus (1), dar care în timp avea să crească ca importanță, a ajuns să inclusiv să aibă temple proprii (chiar și pe colina, astăzi dispărută, Quirinal din Roma). Care credeți că era supranumele lui Salus? ”Valetudo”, sănătate bună.
Primele spitale, Valetudinariile, apărute pentru prima dată în vremea împăratului Augustus, de aici își aveau numele. Erau construcții cu saloane de 3-4 paturi situate de-a dreapta și de-a stânga unui coridor. Similitudinile cu un spital modern sunt mai mult deduse, asta pentru că există relativ puține izvoare istorice scrise care să facă referire la valetudinarii. E limpede însă că erau stabilimente militare. Aceste proto-spitale erau în mai toate garnizoanele principale de la granițele imperiului. Se știe că aveau alocat permanent un ”medicus” (2), provizii, medicamente și instrumentar medical (3). Se bănuiește că aceste valetudinarii aveau și o funcție de sanatoriu, de recuperare post-traumatică. Până la apariția spitalelor ca loc al milei publice, al carității, mai aveau să treacă câteva sute de ani.
(va urma)
(1) – Salus Publica Populi Romani era un zeu al sănătății publice.
(2) Medicus-ul era parte permanentă a întregului proces militar roman. Chiar și recrutarea se făcea cu un ”medicus” în comisie. Exista chiar și un ”Medicus Ordinarius”, un medic șef cu grad de centurion.
(3) Romanii au adus o serie de inovații tehnologice în chirurgie – forcepsul, scalpelul, speculum, acul chirurgical, etc. sunt invenții romane
Pentru orice detalii suplimentare despre primul spital nu ezitați să mă contactați pe messenger la @teasiguricuAdrian, la telefon/WhatsApp 0769955776 sau la email adrian@teasiguricuAdrian.ro
Error: Contact form not found.
