Civilizația occidentală a avut dintotdeauna marea ca element central. La propriu și la figurat. Marea ce mare (Mare Nostrum / Mare Internum cum îi spuneau latinii la apogeul dezvoltării lor teritoriale), a fost dintotdeauna un factor de dezvoltare sau măcar de schimbare. Dezvoltarea a fost fie una post-traumatică (popoarele mării care aveau să invadeze Egiptul, Micenienii (aheii) care distrug rafinata lume minoică a labirinturilor Cretei), fie una a comerțului, negustorii, începând cu fenicienii, grecii sau mai târziu romanii, ducând de colo-colo mărfuri și idei. Și încă de-atunci începe să se contureze ideea de asigurări maritime.
Afacerile maritime au fost dintotdeauna extrem de profitabile, dar și de riscante. Nave scufundate, piraterie, întârzieri cauzate de vremea nefavorabilă care puteau altera iremediabil marfa perisabilă, etc. Primele forme de asigurare maritimă au fost în antichitate contracte de împrumut marin (Mutuum) cu o dobândă foarte mare – 12%, nerambursabile în caz de eșec comercial. Principiul de funcționare era în fapt cel al asigurărilor, dobânda excesivă fiind de fapt prima plătită.
În Evul Mediu apar primele contracte propriu-zise de asigurare maritimă – în anii 1300 în Genova și alte orașe-stat din peninsula italică. Estimarea riscului era una intuitivă – se ținea seama de anotimpul în care nava călătorea și de incidența piraților din zonă. În perioada medievală a funcționat așa numita ”lex mercatoria”, un corpus de legi comerciale întemeiate pe bunele practici din epocă.
Modernitatea raționalizează asigurările maritime atât juridic cât și ca manieră de determinare a probabilităților nefaste și a costului incumbat. Anglia crează în 1601 o cameră pentru judecarea spețelor din asigurările maritime, separată de celelalte instanțe – deja Londra era centrul afacerilor pe mare la nivel mondial (încă la egalitate cu Amsterdam-ul pe care avea să îl surclaseze definitiv și irevocabil pe parcursul secolului 17). În 1680 într-una din cafenelele londoneze de pe Tower Street avea să se înființeze Casa lui Lloyds.
În vremurile noastre ”asigurarea maritimă” acoperă pierderea sau deteriorarea navelor, încărcăturii, terminalelor și orice transport prin care proprietatea este transferată, achiziționată sau deținută între punctele de origine și destinația finală. Asigurarea Cargo este o sub-categorie a asigurărilor maritime.
Pentru orice detalii suplimentare despre asigurări maritime, nu ezitați să mă contactați pe messenger la @teasiguricuAdrian, la telefon/WhatsApp 0769955776 sau la email adrian.stoica@justasig.ro
Error: Contact form not found.